Tot ce-mi aduc aminte acum,langa o bere,iar tigara-n scrumiera,sunt doi copii care alergau pe plaja goala.Isi aruncau hainele in aer,gentile,si sar in marea murdara de alge dupa furtuna.Se iau in brate si se stropesc cu apa.Sa-si spele trecutul.
Imi amintesc cum fiecare dintre ei se iubeau pe plaja.Iubesc placerile.Copasele femeilor si sani lor,prindeau alta culoare in palmele lor timide.Nisipul le serveste drept cearceaf,iar marea ascunde suspinele pacatului.
Betiile si mahmureala de-a doua zi nu sunt nici ele uitate.Ratacitul printre atatea perechi de sani,te inebunesc pur si simplu.-Unde dracu ma aflu?Nu conteaza,suna si arata bine.Raman!
Acasa,nu o sa mai fie niciodata acasa!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Acasa nu a fost niciodata o casa ci doar un feeling...contureaza-ti in continuare imaginea beatitudinei..care iti este tipica si proprie...
Trimiteți un comentariu